Traducere de Octavian Cocoş
Un vultur lacom, cu privirea dură,
care din vintre-mi rupe cu putere,
doar el îmi e tovarăş şi-n tăcere
cu ciocul dă-n dureri ce mă umplură.
Şi-atunci când cea din urmă picătură
din al meu sânge negru văd cum piere
vreau să mă laşi cu el, şi în tăcere
să stăm departe de-orice creatură.
Mai vreau, făcând triumf din agonie,
cât o să-nghită ultima bucată,
să văd în ochii lui melancolie
ştiind că este blestemat de soartă,
chiar dacă m-a mâncat cu bucurie,
să nu îi piară foamea niciodată.
vezi mai multe poezii de: Miguel de Unamuno
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.